Disuria (urinarea dureroasă), aşa cum este ea prezentată în medicina tradiţională indiană, prezintă trei forme principale de manifestare (v. mai jos).

Dacă vă confruntaţi cu vreuna din următoarele situaţii, puteţi recurge la schemele de tratament pe care vi le propunem aici.

1. Urinări dese însoţite de dureri severe şi tenesme (necesitatea, dar fără putinţa, de a urina):

Efectuaţi zilnic clisme cu ulei călduţ de porumb (10-20 ml la clismă), de preferinţă seara. Uleiul nu trebuie eliminat imediat, ci menţinut până a doua zi dimineaţa.

Faceţi băi calde de şezut şi aplicaţi cataplasme calde pe abdomenul inferior;

Evitaţi să consumaţi alimente uscate, înlocuindu-le cu supe onctuoase în care a fost adăugat – la sfârşit – ulei presat la rece, smântână, unt clarifiat.

De patru ori pe zi, înainte de masă, luaţi pulbere de colţii babei şi ghimbir (la o linguriţă de colţii babei, un sfert de linguriţă de ghimbir).

2. Urinări roşiatice cu senzaţie de arsură sau cu sânge în urină:

Faceţi băi de şezut cu apă ceva mai caldă decât temperatura camerei, dar nu fierbinte, precum şi clisme cu 100 ml lapte călduţ.

Evitaţi să consumaţi condimente foarte picante (ardei iute, piper), beţi lapte (de preferinţă nepasteurizat) îndulcit cu zahăr brun, consumaţi mulţi struguri, stafide, unt clarifiat (una-două linguriţe de trei ori pe zi, înainte de masă).

Luaţi un amestec de pulbere de seminţe măcinate de pepene galben, lemn dulce şi dracilă (o linguriţă de trei ori pe zi), băute cu apă de orez.

3. Senzaţie de “greutate” sau presiune la nivelul vezicii, cu urina ceva mai vâscoasă:

Folosiţi remedii picante, “fierbinţi” (ulei de cimbru, piper lung), decoctul de colţii babei (2 părţi) şi ghimbir (1 parte).

Faceţi băi de şezut cu apă fierbinte şi multă sare grunjoasă.

Consumaţi terciuri de orz, laptele acru (în schimb, evitaţi-l cel dulce).

Un produs care vă poate ajuta foarte mult dacă când vă aflaţi într-una din situaţiile de mai sus este Kidney Tone Up.