Înainte de începerea unui tratament pentru vindecarea acneei, reţineţi că starea pielii reflectă fidel gradul de puritate a sângelui. De aceea, veţi începe cu eliminarea toxinelor prezente în sânge şi doar după aceea folosiţi produsele de uz extern (unguente, creme etc.), care vor veni să comple­te­ze tratamentul de detoxifiere. Acumularea de toxine în sânge poate fi favorizată şi de o proastă funcţionare a stomacului, ficatului sau intes­ti­ne­lor, ele fiind considerate chiar principalele cauze. Puteţi diagnostica o proas­tă digestie la nivelul stomacului după prezenţa regurgitaţiilor, eructaţiilor şi a senzaţiei de “bolovan în stomac”.

În acest caz, este necesar să luaţi remedii cu efect digestiv (fenicul, anason, ghimbir, piper lung). Ficatul are rolul principal de a filtra toxinele din sânge. Este foarte important să îi susţineţi funcţionarea prin utilizarea plantelor amare (păpădie, cicoare, ţintaură dar mai ales ar­mu­rariu). Dacă acumularea de toxine în sânge se produce de la nivel intestinal, va trebui să luaţi remedii naturale care au rolul de a curăţa colonul: tărâţe de psyllium, senna, curmale sau smochine hidratate. În plus, trebuie să ştiţi că o afecţiune dermatologică reprezintă un semnal de alarmă care arată că trebuie să vă schimbaţi rapid regimul alimentar, eliminând carnea, prăjelile, sosurile mai ales pe cele din comerţ, conservele şi alimentele fast food, ciocolata.

Doar după ţinerea acestui regim de detoxifi­e­re, dacă mai este nevoie, puteţi trece la aplicarea următoarelor remedii externe:

• Preparaţi un amestec de pulberi obţinute prin măcinarea următoarelor plante: turmeric, obligea­nă, coriandru. Adăugaţi infuzie de pelin pentru a obţine o pastă, după care aplicaţi pe zona afectată. Lăsaţi-o să acţioneze cel puţin 20 de minute, apoi clătiţi cu apă de trandafiri.

• Dacă nu aveţi la îndemână în totalitate aceste remedii, puteţi aplica o mască preparată doar din pulbere de turmeric şi apă plată călduţă. Clătiţi cu lapte dulce călduţ, chiar insistând dacă este nevoie, deoarece turmericul colorează pielea în galben.

• Amestecaţi conţinutul unei capsule de zinc (supliment alimentar) cu puţină apă, aplicaţi pe zona afectată şi menţineţi peste noapte.

• Stoarceţi un căţel de usturoi şi aplicaţi sucul pe zona respectivă. Acest remediu este foarte eficient şi rapid, însă mirosul poate fi deranjant.