Selectează o Pagină

Atunci când este procesat cu plante medicinale şi consumat în cantităţi mici (sub forma tincturilor), alcoolul are proprietăţi reîntineritoare şi terapeutice, fiind foarte benefic pentru sănătate. Sub această formă, ca remediu, alcoolul este indicat mai ales în indigestii, anorexii, oboseală accentuată etc.

Consumat excesiv, însă, alcoolul emaciază organismul, afectând sistemul nervos precum şi organele interne. În conti­nuare, vă oferim câteva recomandări care să vă ajute în anihilarea efectelor nocive ale alcoolului şi redobândirea stării optime de sănătate.

Evident, primul pas va fi renunţarea definitivă la a-l mai consuma. Dacă vi se pare prea greu să renunţaţi dintr-o dată, există metode de a face acest lucru treptat. Spre exemplu, me­dicina indiană tradiţională (ayurveda) recomandă ca acest proces de renunţare să înceapă prin procesarea cu plante a alcoolului ce urmează a fi consumat, iar cantitatea consumată să descrească progresiv.

Iată tratamentul ayurvedic specific, în funcţie de tipul de intoxicaţie cu alcool:

• Un prim tip de intoxicaţie este cel caracterizat prin: insomnie, dispnee, tremor, dureri de cap, senzaţie de cădere de la înălţime etc. În acest caz este necesar a se consuma plante, fie sub formă de pulbere sau decoct (pentru cei care au renunţat definitiv la alcool), fie sub formă de pulbere ma­ce­rată în alcool (pentru cei care încă îl mai consumă). Plantele recomandate sunt: rodie, ienupăr, chimen, ghimbir proaspăt, în amestec cu un vârf de cuţit din cele trei săruri ayurvedice (sare de rocă, sare de mare şi sare neagră ayurvedică).

Alimentaţia va fi bazată pe preparate care conţin legume şi cereale, la care se adaugă unt clarifiat şi ulei presat la rece, precum şi siropuri dulci care să conţină bucăţi de mango. În mâncare, adăugaţi frunze verzi de coriandru şi bucăţi de ghimbir crud. Este, de asemenea, util decoctul de coriandru şi ghimbir uscat sau apa de orez auto-fermentată, în cantităţi mici.

• Al doilea tip, cel caracterizat prin senzaţii de arsură, febră, transpiraţie excesivă, confuzie, diaree, sete puternică, înroşirea ochilor şi a obrajilor, va necesita un consum crescut de apă cu miere, suc proaspăt de rodie sau de struguri (nefermentat) în care se adaugă zahăr brun, orez, fasole mung.

• Al treilea tip se caracterizează prin: senzaţie de greaţă, vomă, somnolenţă, senzaţie de greutate în corp, rash la nivelul pielii. Alimentaţia se va baza pe cereale (în special pe orz), supă de linte în care se adaugă multe condimente şi foarte puţin unt clarifiat, ridiche. În plus, cel puţin o dată pe săptămână, trebuie ţinut post negru (doar cu apă) şi efectuate masaje cu pulberi uscate de plante.

Laptele dulce, mai ales cel nepasteurizat, are proprietăţi opuse alcoolului, hrănind şi revigorând organismul, de aceea ar trebui consumat frecvent de cei care doresc anihilarea efectelor nocive ale alcoolului.