Selectează o Pagină

Fiind o plantă cu o anumită doză de toxicitate, intern, iedera se poate administra, dar cu prudenţă. Este indicată în cazul bolilor precum gută, bronşită, infestarea cu paraziţi intestinali sau pentru calmarea durerilor reumatismale.

Extern, se recomandă aplicarea sub formă de cataplasme sau comprese în zonele cu erupţii cutanate, inflamaţii, arsuri. Iedera este o plantă foarte bună pentru eliminarea celulitei. O puteţi folosi astfel: masaţi zona afectată cu ulei de muştar sau de ricin timp de minim 15 minute. Este important ca masajul să nu dureze mai puţin de 15 minute, pentru că doar aşa ţesuturile se înmoaie şi răspund foarte bine la tratament.

Apoi, trebuie să aveţi gata pregătit un decoct mai concentrat de iederă, la o temperatură fierbinte, la limita suportabilităţii. Înmuiaţi un prosop în acest decoct şi aplicaţi-l pe zona care tocmai a fost masată.

După aproximativ 30 de secunde, când prosopul aplicat începe să se răcească, repetaţi din nou operaţiunea (înmuiaţi prosopul şi aplicaţi-l). În total, acest procedeu trebuie să dureze minim 15 minute.

Tot pentru îndepărtarea celulitei, râşniţi frunzele de iederă cu ajutorul unei râşniţe de cafea, până când obţineţi o pulbere fină. Folosiţi zilnic această pulbere, la duş, ca scrub pentru corp, masând ferm zona afectată.