Selectează o Pagină

Ce este, de fapt, sciatica? Este o inflamaţie sau compresie a unui nerv la nivelul coloanei vertebrale, cu simptomele-i bine cunoscute: durere, furnicături, parestezii (amorţeli) etc.

Deblocarea acestui nerv, atunci cānd este vorba de compresie, o poate face un osteopraxist, folosind anumite proceduri speciale. Inflamaţiile se pot rezolva cu tratamente specifice.
Īn condiţii casnice, cāte ceva puteţi face şi singuri, sau poate ajutaţi de cineva.

Aşadar:

• Īncepeţi prin realizarea sistematică a unor masaje folosind un unguent sau ulei īncălzitor, care să stimuleze circulaţia sanguină la nivel local. Cele mai recomandate sunt uleiurile de muştar sau de ricin, procesate cu plante picante (ardei iute, hrean, cuişoare, scorţişoară, făină de muştar, piper, ghimbir). Dacă procesarea vi se pare prea complicată, puteţi alege unguentul de ardei iute, īnsă efectele vor fi mai diminuate.

• După circa 15 minute de masaj, continuaţi cu cel puţin una din următoarele proceduri de sudoraţie locală:

i. Aplicaţi cataplasme cu plante medicinale: făină de muştar, pulbere de scorţişoară, hrean ras. Nu menţineţi cataplasmele pe piele mai mult de 10 minute. Dacă aveţi pielea sensibilă, folosiţi aceste plante īn amestec cu făină de in, īn proporţii egale.

ii. Faceţi băi de şezut cu apă fierbinte, la temperatura maxim suportabilă, īn care adăugaţi 1 kg de sare grunjoasă, o lingură dintr-un amestec de plante picante (eventual cele menţionate mai sus) şi cāteva picături de uleiuri esenţiale: ienupăr, busuioc, rozmarin.

iii. Faceţi băi de aburi (ca alternativă la băile de şezut), īn apa folosită pentru producerea aburilor, īnsă, trebuind să adăugaţi aceleaşi remedii.

iv. Pe timpul nopţii, folosiţi o pernă electrică pentru īncălzirea spatelui.

Īn afara acestor remedii, medicina indiană mai recomandă şi un regim alimentar specific, alcătuit īn principal din supe calde şi onctuoase (unsuroase). Onctuozitatea se obţine fie prin adăugarea de unt clarifiat īncă de la īnceputul gătirii, fie prin adăugarea unui ulei presat la rece la final (după ce supa a fiert suficient şi aţi stins focul).

Totodată, aceeaşi medicină indiană mai recomandă şi procedeul numit Kati Basti (descris de noi īntr-unul din articolele anterioare) precum şi realizarea clismelor cu ulei. Acestea au un puternic efect emolient, fiind binevenit pentru reducerea inflamaţiei. Īn plus, clismele cu ulei au rolul de a elimina tendinţa de constipaţie, aceasta fiind considerată īn Ayurveda unul dintre factorii agravanţi ai sciaticii.

Īn timpul zilei, urmăriţi să vă īmbrăcaţi astfel īncāt zona spatelui să fie bine protejată īmpotriva frigului, să nu staţi īn vānt sau īn curenţi de aer, evitaţi frigul īn zona picioarelor şi, de asemenea, evitaţi să vă aşezaţi pe ceva rece.

Gheara diavolului administrată intern este un bun antiinflamator al nervului sciatic.